Crucea Roșie Română – Filiala Dâmbovița donează, pentru al doilea an consecutiv, o cantitate de aproximativ 42.000 de litri de lapte UHT unităților medicale, D.G.A.S.P.C. Dâmbovița, Direcției de Asistență Socială Târgoviște, Arhiepiscopiei Târgoviștei precum și primăriilor pentru comunitățile locale nevoiașe din județul Dâmbovița.

Produsele lactate reprezintă o sponsorizare din partea firmei SC SIMULTAN SRL, din Timișoara și vor ajunge, începând de astăzi, 17 iulie, pe mesele familiilor nevoiașe, copiilor defavorizați, precum și a persoanelor internate în centre medico-sociale și spitale din Dâmbovița.

În numele tuturor beneficiarilor, Filiala de Cruce Roșie Dâmbovița mulțumește pe această cale firmei SC SIMULTAN SRL, domnului Petrescu Lorin și domnului Alin Ionescu, conducerea SC PROACTIV SRL, care s-au implicat în acțiunea umanitară, oferind un utilaj de descărcare a produselor din camioane și spații de depozitare până la momentul finalizării operațiunii de distribuție și nu în ultimul rând voluntarilor de la nivelul Filialei și subfilialelor de Cruce Roșie Dâmbovița ce ne-au sprijinit în organizarea acestei acțiuni umanitare.

De asemenea conducerea filialei mulțumește în mod special domnului Trif Lucian, directorul Crucii Roșii Timiș, fără de care această acțiune nu ar fi fost posibilă.