După 10 zile de festival, Babel-ul s-a încheiat, atingându-și scopul, acela de a aduce laolaltă culturi din întreaga lume pentru a le armoniza prin teatru.
Țări precum Algeria, Iran, Kazahstan, Italia, Franța, Anglia, Coreea s-au întâlnit la Târgoviște și au găsit multe puncte comune care i-au determinat să lege prietenii. Aceste frumoase prietenii s-au văzut și în timpul festivității de premiere ce a avut loc în Sala Mare a Teatrului Tony Bulandra, începând cu orele 21:00, când fiecare companie de teatru s-a bucurat sincer pentru cealaltă.
Directorul Festivalului și Managerul Teatrului, Domnul Mihai Constantin Ranin, a explicat faptul că aceste premii sunt un simbol tot al prieteniei, ele nereprezentând o ierarhie, pentru că teatrul este un organism atât de viu, în continuă devenire. Participanții au mulțumit pentru ocazia de a face parte din programul Festivalului, încântați fiind de atmosfera primitoare de care au fost înconjurați.
Astfel, premiile sunt:
-
Premiul Tony Bulandra pentru spectacolul „Corul orfanilor” al Teatrului KTO din Cracovia, Polonia
-
Premiul pentru cel mai bun actor – Ivan Drobysh în spectacolul „Morfina”, Teatrul Kurgan, Rusia
-
Premiul pentru cea mai bună actriță acordat ex aequo– Sara Akbari în spectacolul „Medeea”, Compania de Teatru Beyn, Iran și Ioana Cheregi în spectacolul „Edmond”, Teatrul Municipal Baia Mare
-
Premiul pentru cea mai bună regie – Jina Choi cu spectacolul „Oedipus – Cei care vor să știe”, Teatrul Nolddang, Coreea de Sud
-
Premiul pentru cel mai bun spectacol la Sala Mare – „Medeea”, Compania de Teatru Beyn, Iran
-
Premiul pentru cel mai bun spectacol la Sala Studio – „Pădurea copacului meu”, Compania de Teatru North of Impact, Macedonia
-
Premiul pentru cel mai bun spectacol Outdoor – „Kyz Zhibek”, Zhambyl Regional Kazakh Drama Theatre, Kazahstan
-
Premiul pentru popularitate – Zhambyl Regional Kazakh Drama Theatre, Kazahstan
-
Premiul Battle of the Sound – Trupa :umbra, București
Mulțumim autorităților locale, sponsorilor, partenerilor și, nu în ultimul rând, presei târgoviștene care a rezistat alături de noi dimineață de dimineață pentru a răspândi bucuria întâlnirilor Babel unde artiștii s-au „povestit”.