Președintele Pro Romania, Victor Ponta și deputatul Daniel Constantin, unul dintre fondatorii formațiunii se vor afla maine, 8 ianuarie, într-o vizită la Targoviște. Cei doi lideri politici se vor întalni cu activul de partid, vor merge la Arhiepiscopie după care vor susține o conferință de presă. Cel mai probabil, cei doi vor avea și o întalnire tete-a-tete cu senatorul independent Adrian Țuțuianu, exclus din PSD la sfârșitul anului trecut. Potrivit unor surse, contextul politic ar fi făcut posibile unele discuții cu fostul lider al PSD Dambovița privind cooptarea acestuia la Pro Romania. Negocierile nu sunt finalizate, încă.
În liniștea ultimelor zile, am avut timp să meditez la multe lucruri, nota Țuțuianu cu cateva zile în urmă, pe pagina sa de Facebook, unde le-a transmis și un mesaj foștilor săi colegi de partid.
Sunt mai pregătit și mai ambițios decat oricand să merg înainte. Cumva, ce s-a întamplat recent a fost un filtru, m-a ajutat să fac puțină curățenie în jur și să știu cu cine continui. Căci, îi asigur pe toți, EU NU MĂ OPRESC și voi avea langă mine CARACTERE adevărate!
Rand pe rand, ca lașii, m-ați trădat cu toții
Am rămas mai singur ca Icar pe cer
Să-mi urmez destinul, să mă lupt cu sorții.
Ani și ani de zile n-aveam loc de voi
Mi-ați mancat din palmă, îmi dormeați la ușă
Erați neica-nimeni, muște de gunoi
Incolori ca urna goală de cenușă.
Eu v-am luat sub brațul meu ocrotitor
Eu v-am pus în funcții, eu v-am apărat
Eram zeul vostru binefăcător
Iar trădarea voastră m-a îngenuncheat, a transmis Țuțuianu.
Â