Președintele PSD, deputatul Marcel Ciolacu, a fost ales în funcția de președinte al Camerei Deputaților cu sprijinul PSD, PNL, UDMR și al grupului Minorităților Naționale.

"Astăzi, am votat Marcel Ciolacu pentru președinția Camerei Deputaților!
Măsurile propuse de PSD trebuie aplicate fără întârziere, iar prin votul meu m-am asigurat că acest lucru se va întâmpla.
Acesta este și motivul pentru care PSD a intrat la guvernare: stoparea scăderii nivelului de trai și stabilizarea situației economice, sociale și sanitare din România", a declarat deputata Carmen Holban.
Marcel Ciolacu a fost ales cu 217 voturi pentru, 77 împotrivă.