Legea offshore a fost aprobată, miercuri, 18 mai, de Camera Deputaților și merge la promulgare la președinytele Klaus Iohannis.

Ieri am votat în Camera Deputaților legea offshore. Proiectul este important pentru că dă șansa-după 5 ani de dezbateri-să începem exploatarea gazului din Marea Neagră. Ca orice lege, este perfectibilă, dar cu gazul din offshore și cu cel din onshore-zăcămintele din podișul Transilvaniei si cel de la Caragele-românii primesc șansa să taie dependența de gazul rusesc, spune deputatul PSD de Dâmbovița, Radu Popa.
Am spus, ieri ,de la tribuna Parlamentului, în plenul Camerei Deputaților, că, în timp ce diverse guverne au analizat dacă e bine sau nu să exploatăm gazul românesc din Marea Neagră, consumatorii români au plătit gazul rusesc la prețuri mai mari decât media din Europa, mult peste ce plătesc nemții și francezii cu salariile lor triple fată de alte nostre.
Ani de zile, Parlamentul a tot discutat care formă a legii era mai bună. Însă, nu trebuie uitat că doar în ultimii doi ani, România a importat si continuă să importe prin sistemul UCTE, între 1000 si 2000 MW “în bandă”(energie electrică pe secundă) la un consum mediu zilnic de 7500 MW. Adică aproximativ 20% din energie o cumpărăm. De unde? Din Ungaria!
Din aceste motive si din multe altele, legea votată ieri pornește drumul nostru spre independența energetică. Să sperăm ca OMV și Romgaz vor ști să gestioneze acest contract, vor cumpăra know-how de la una din cele 5 companii care exploatează și produc gaz de la mare adâncime și peste câțiva ani vom avea pe conducte gazul românesc.
Și-au luat acest angajament și premierul Ciucă și ministrul Energiei, Virgil Popescu, a mai arătat parlamentarul.