Trei zile de sărbătoare cu aromă interbelică îi așteaptă pe locuitorii orașului Pucioasa și nu numai!

Primarul Constantin Ana  spune că programul sărbătorilor “Băilor Pucioasa”din acest an are ca scop recuperarea prestigiului de odinioară , atragerea de turisti, sporirea vizibilității ca stațiune balneară și implicarea cetațenilor în viața culturală.  "Perioada interbelică  este perioada care ar defini Stațiunea balneoclimaterica “Băile Pucioasa” statiune de mare faima in anii 30 - se dezvoltă datorită apelor minerale sulfuroase, concentrate, existente în zona.

Proiectul Cultural ”Pucioasa Mon Amour” din cadrul Conceptului STRADA SCHIMBĂ ORASUL are ca scop diversificarea activitătilor sociale, culturale, educationale și de divertisment si readucerea orașului la un standard cultural ridicat .
Ne-am oprit la acestă tema ca posibil brend al orașului, definitoriu și recognoscibil. Pentru aceasta, vrem sa refacem atmosfera anilor ‘30 , prin fotografie, panouri supradimensionate cu imagini ale orașului de altadată, muzica, parade, concerte si spectacole in curți, case vechi, aducând în actualitate povestile caselor de viligiatură și poveștile de viată ale vechilor familii . Astfel vom realiza o paralelă intre classic si modern, prezentând o altă față a orașului", explică primarul Constantin Ana.

 

Programul evenimentelor

VINERI 1 SEPTEMBRIE 2017

 

Ora: 12:00 - Sedința Festivă a Consiliului Local al Orașului Pucioasa

 

Ora: 14:00 - Parcul Central - Târgul comercianților

 

Ora: 14:00 - Piscina Green Heaven - Campionat de fotbal

 

Ora: 14:30 - “Parcul tinerilor” Copacul VTREE jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

 

Ora: 15:00 - Esplanada Pieței Centrale - Vernisajul expoziției de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi

MADĂLIN ANCA/ RADU CHIRIȚĂ

 

Ora: 16:00 - Foaierul Primăriei – Galeria PRIM - Vernisajul expoziției - Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” a designerului de ceasuri Augustin Matei

Concert de Harpă – Cristina MUNTEANU

Concert de Jazz – Cristiana RADU, Cafeneaua NoteBook

 

Ora: 17:00 - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – Vernisajul “Expoziții turistice” - imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania, Vadul lui Vodă – Rep. Moldova, Băile Pucioasa - România)

 

Ora 17:30 - Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) - Vernisajul expoziției de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

 

Ora: 18:00 - Parcul Central

Slujba Religioasă; Cuvântul de deschidere al Primarului

Alocuțiuni ale invitaților români și străini

 

Ora: 19:00 - Foaierul Centrului Cultural European

Vernisajul expoziției caricaturistului Ștefan Popa Popas și cortul cu portrete

 

Ora: 20:00 - Parcul Central

Concert - Trooper, Compact, Zdob și Zdub

 

SÂMBĂTĂ 2 SEPTEMBRIE 2017

 

Ora: 10:00/22:00 - Parcul Central -Târgul comercianților

 

Ora: 10:00/18:00 - Poligon Moțăianca - Concurs de aeromodele

radiocomandate “Memorial profesor Dumitru Diaconescu” , ediția a-X-a

 

Ora: 10:00/20:00 - Esplanada Pieței Centrale - Expoziția de fotografie

cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MADĂLIN ANCA/ RADU CHIRIȚĂ

 

Ora: 10:00/20:00 - Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție – Eveniment

“CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” a designerului de ceasuri Augustin Matei

 

Ora: 10:00/20:00 - Foaierul Centrului Cultural European

Expoziția caricaturistului Ștefan Popa Popas

 

Ora: 10:00/20:00 - Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” - imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania,

Vadul lui Vodă – Rep. Moldova, Băile Pucioasa - România)

 

Ora :11:00 - Curtea Primăriei - Zona copiilor - Spectacole, jocuri și

ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

 

Ora: 11:00 - Str. Regală (Piața Gării - Bd. Gării - Str. Republicii) -

Parada Mașinilor de epocă

Str. Regală - BĂTAIA CU FLORI

 

Ora: 11:00/17:00 - Str. Republicii - Expoziția Mașinilor de epocă

 

Ora: 14:00 - Piscina Green Heaven - Campionat de fotbal

 

Ora: 17:00/22:00 - “Parcul tinerilor” Copacul VTREE jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

 

Ora 17:00/22:00 - Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) - Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

 

Ora: 19:00 - Casa Leonescu (str. Titulescu colț cu Bulevardul Gării)

Spectacol “Pucioasa MON AMOUR” : Concert de Pian, Harpă

Cristina Munteanu, Dan Ardelean, Diana Tudor

 

Ora : 20:00 - Parcul Central

Concert : ROXANA NEMEȘ, ADDA, SMILEY

 

DUMINICĂ 3 SEPTEMBRIE 2017

 

Ora: 10:00/22:00 - Parcul Central -Târgul comercianților

 

Ora: 10:00/22:00 - “Parcul tinerilor” Copacul VTREE jocuri și aplicații ONLINE (zona băncilor)

 

Ora: 10:00/20:00 - Esplanada Pieței Centrale - Expoziția de fotografie cu imagini din Pucioasa și împrejurimi – MĂDĂLIN ANCA/ RADU CHIRIȚĂ

 

Ora: 10:00/20:00 - Foaierul Primăriei – Galeria PRIM – Expoziție –

Eveniment “CEASUL CA OBIECT DE ARTĂ” a designerului de ceasuri

Augustin Matei

 

Ora: 10:00/20:00 - Centrul Național de Informare și Promovare

Turistică Pucioasa – “Expoziții turistice” - imagini reprezentative

(Alcázar de San Juan – Spania , Cartaxo – Portugalia, Jonava – Lituania,

Vadul lui Vodă – Rep. Moldova, Băile Pucioasa - România)

 

Ora 11:00 - Curtea Primăriei - Zona copiilor - Spectacole, jocuri și ateliere pentru copii; Primar pentru o zi

 

Ora: 12:00 - Str. Regală (Piața Gării - Bd. Gării - Str. Republicii) -

PARADA MOTOCICLETELOR

Str. Republicii - Expoziție de motociclete

 

Ora 17:00/22:00 - Holul Centrului Cultural European (Intrare Cinema) - Expoziția de carte poștală “PUCIOASA INTERBELICĂ”

Colecția Arhitect Dan Nițescu

 

Ora 19:00 - Terasa Rustic (Bulevardul Gării)

“Moftul Român” – Lari Giorgescu

(actor al Teatrului Națioanal “I. L. Caragiale” București)

 

Ora: 19.:30 - Parcul Central

Concert: Maria Dragomiroiu,

Ansamblu Profesionist Chindia (al CJD)

Fuego

 

Ora: 22:00 - Spectacol de Artificii