Municipalitatea face un pas foarte important pentru siguranța copiilor și pentru infrastructura educațională târgovișteană!

 Târgoviște este unul din cele  două municipii reședință de județ din România (cel de-al doilea fiind Bistrița), unde sunt obținute autorizații pentru securitate la incendiu la toate unitățile de învățământ care necesită acest lucru.
 Astfel, în ultimii 3 ani, au fost obținute nu mai puțin de 20 de autorizații pentru securitate la incendiu la unitățile de învățământ din oraș, valoarea investițiilor cu acest scop depășind 10.000.000 lei.
 
 "Detectoare de fum, detectoare de căldură, centrale de incendiu, uși rezistente la foc, pereți rezistenți la foc, sisteme de automatizare la ferestre, butoane de panică, sirene interioare, sirene exterioare, scări de evacuare, hidranți, gospodării de apă, reprezintă numai câteva dintre componentele instalațiilor care vizează securitatea la incendiu, realizate fie ca parte a unor investiții mai ample de reabilitare a unităților de învățământ, în special pe fonduri europene, fie în cadrul unor proiecte separate având ca obiect tocmai obținerea autorizațiilor de securitate la incendiu.
 Cu privire la utilitatea acestor echipamente, reamintim incidentul din primăvara acestui an, când în cursul nopții, la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgoviște, a izbucnit un incendiu, în secretariatul unității de învățământ. Datorită faptului că școala avea funcționale toate sistemele aferente securității la incendiu, alarma anti-incendiu s-a declanșat, a fost primită alerta la dispeceratul Poliției Locale, fiind anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență " Basarab I".Pompierii au ajuns în câteva minute, incendiul fiind lichidat rapid, iar pagubele materiale sunt nesemnificative", spune primarul Cristian Stan.
 La nivel național, potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență,  un număr de 1.183 imobile, în cadrul infrastructurii educaționale preuniversitare,  funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu. La nivelul municipiului București,  sunt 669 de clădiri în cadrul unităților de învățământ preuniversitar care funcționează fără autorizație pentru securitate la incendiu, la Cluj-Napoca 61, la Brașov 45, la Satu-Mare 35, la Iași 26, la Timișoara 23, la Alba-Iulia 17, la Suceava 15, la Sibiu 14, la Oradea 10.