Semnalul a fost transmis astăzi, miercuri, 24 noiembrie, de către președintele Consiliului Județean Dâmbovița, în cadrul ședinței ordinare a forului administrativ, în contextul dezbaterii proiectului privind aprobarea valorii investițiilor aferente județului și a CJD la cofinanțarea pentru Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată, în perioada 2014-2020.

Liderul grupului consilierilor județeni Pro România, Florina Mureșan, a adus în atenție faptul că, în contextul în care unitățile administrativ-teritoriale implicate în acest program trebuie să plătească o cotă de cofinanțare și nu o fac, există riscul unui blocaj.

"Am situația pe fiecare localitate, ce au plătit și cu majorarea de capital. Să nu creadă vreun primar că unii sunt șmecheri și alții proști, în județul Dâmbovița. E valabil pentru toți, indiferent din ce localitate face parte sau cum îl cheamă. Cât voi fi președintele CJD și al ADI, mergem toți în echipa asta. Dacă nu, să iasă de acum, înainte de începerea investiției în fiecare localitate. Vă garantez că vor plăti toți și mărirea de capital pe care și-au asumat-o prin hotărâre de consiliu local și, bineînțeles, și cofinanțările pentru acest proiect", a declarat președintele Corneliu Ștefan.