În prezența a numeroși credincioși din vechea Cetate de Scaun munteană și din împrejurimi, cu prilejul sărbătorii Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, în Catedrala din Târgoviște.

După aceea, în fața sfântului lăcaș, Înaltpreasfinția Sa a oficiat slujba sfințirii Aghiasmei celei Mari și toți cei prezenți la slujbă au fost binecuvântați prin stropire cu această apă sfințită. De asemenea, le-a fost oferită, Aghiasma Mare în sticle special pregătite.

În cuvântul său, Mitropolitul Nifon a aprofundat semnificația teologică și misionară a evenimentului Botezului Domnului, evidențiind sensul său soteriologic și eclesiologic.

Teofania sau arătarea Sfintei Treimi cu acest prilej ne oferă certitudinea pururea prezenței binefăcătoare, înnoitoare și sfințitoare a lui Dumnezeu în lumea Sa. De asemenea, Cel fără de păcat a luat asupra Sa păcatele lumii, iar Botezul Său poartă germenele profetic al Morții și Învierii Sale. Înaltul Ierarh a explicat importanța liturgică și duhovnicească a Aghiasmei celei Mari pentru viața credincioșilor, ca sfințire și binecuvântare, precum și ca ajutor pe drumul aprofundării comuniunii cu Dumnezeu.