Voucherele sociale în valoare de 50 de euro, pentru 3 milioane persoane defavorizate, sunt tot mai aproape de beneficiari, anunță prefectul județului Claudia Gilia. Ea a precizat că au fost semnate contractele pentru emiterea cardurilor şi pentru livrarea acestora de către Poşta Română.

Banii vor fi oferiţi în patru tranşe până la sfârşitul acestui an. Beneficiarii vor putea cumpăra produse alimentare de bază şi/sau pentru asigurarea de mese calde.
Pachetul „Sprijin pentru România” are un buget de 3,1 miliarde lei, sumă prevăzută în bugetul de stat şi din fonduri europene nerambursabile, spune reprezentantul Guvernului în teritoriu.
Pot beneficia de vouchere:
🔸️pensionarii care au venituri nete lunare mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 2,3 milioane persoane);
🔹️persoanele (copii şi adulţi), încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei (număr estimat: peste 400.000 de persoane);
🔸️familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
🔹️familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
🔸️familiile cu dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii privind venitul minim garantat;
🔹️persoanele fără adăpost.
 
La nivelul județului Dâmbovița de acest sprijin vor beneficia aproximativ 27.343 de persoane.