DB24NEWS

Stiri de calitate!

Operațiunea ”Ogarul 2025”! Polițiștii au ”vânat” neregulile din domeniul cinegetic și al protecției animalelor!

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a desfășurat, zilele trecute,  acțiunea „OGARUL 2025”, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională din domeniul cinegetic și al protecției animalelor. Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat șase acțiuni, dintre care trei au fost în colaborare cu Biroul pentru Protecția Animalelor.

”În urma activităților desfășurate, au fost constatate 18 infracțiuni, dintre care 9 de braconaj cinegetic, 3 privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor și 6 referitoare la protecția animalelor. Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 60.000 de lei. Totodată, în cadrul acțiunii, polițiștii au indisponibilizat mai multe bunuri, printre care o armă letală deținută ilegal, patru arme letale deținute legal, două arme supuse autorizării, 109 cartușe de muniție letală, 40 de kilograme de carne de vânat și două autoturisme. Precizăm faptul că polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor continua să desfășoare astfel de acțiuni și în perioada următoare, scopul fiind acela de a asigura respectarea legii și protejarea patrimoniului cinegetic”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.