Bărbat de 36 de ani din Fieni acuzat de tentativă de viol asupra unei minore de 13 ani!

Un bărbat, de 36 de ani, din Fieni, a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, pentru infracțiunea de agresiune sexuală asupra unui minor.
”Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, la data de 7 aprilie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe raza orașului Fieni, ar fi încercat să agreseze sexual o minoră, de 13 ani, prin aceea că ar fi strâns-o în brațe și ar fi încercat să o dezbrace. Cel în cauză este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la infracțiunea de agresiune sexuală asupra unui minor. Pe parcursul zilei de astăzi, 8 aprilie a.c., acesta urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.