Titus Corlățean, rol important de diplomație parlamentară pentru atingerea unui obiectiv esențial pentru România

Vicepreședintele Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE, Titus Corlățean, evidențiază rolul esențial pe care Parlamentul îl are în acest proces.
Comisia are un rol primordial de diplomație parlamentară, dar și un rol de colaborare cu partea guvernamentală. Unul dintre obiectivele fundamentale ale Comisiei este analizarea și ajustarea cadrului legislativ, astfel încât România să îndeplinească cerințele OCDE până în 2026.
”Continuu să fac ceea ce, împreună cu Luca Niculescu (în calitatea sa anterioară de ambasador la Paris), am făcut în ultimii 5 ani (inclusiv „naveta” București-Paris- Washington D.C., la acel moment pentru obținerea statutului de candidat pentru România)”, a precizat Titus Corlățean.
Acesta are un portofoliu important de acțiuni de diplomație parlamentară pentru aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, în marja reuniunilor de la Paris făcând o serie de demersuri de lobby parlamentar care au cuprins și întrevederi cu oficiali OCDE. Corlățean susține că România este pe drumul cel bun în ceea ce privește atingerea acestui obiectiv de țară până la începutul anului viitor.