Candidatul social-democraților la funcția de primar al comunei Gura Ocniței câștigător al alegerilor parțiale din 4 mai!

Alegerile parțiale locale în comuna Gura Ocniței l-au scos câștigător la funcția de primar pe candidatul social-democrat Liviu Vasilescu.
Primul care l-a felicitat a fost chiar președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
”Felicitări, Liviu Vasilescu, pentru câştigarea alegerilor pentru Primăria Gura Ocniței! Este o victorie categorică!
Rezultatul votului arată că locuitorii comunei au încredere în tine și în proiectele tale pentru dezvoltarea comunității. Ai demonstrat că ești un om de echipă, hotărât și implicat, iar această victorie este meritată.
Drumul nu va fi ușor, dar sunt convins că prin muncă, perseverență și colaborare vom reuși să modernizăm Gura Ocniței!
Ai tot sprijinul meu și al Consiliului Județean. Sunt sigur că împreună vom construi nu doar un parteneriat administrativ, ci și un model de administrație aproape de oameni.
Mulțumim tuturor celor care au dat dovadă de responsabilitate și au ieșit la vot. Toată munca depusă în județul Dâmbovița este axată pe dezvoltare, iar locuitorii din Gura Ocniței au arătat, prin votul de astăzi, că apreciază și susțin această direcție.
Succes, Liviu, în noul mandat!”, a transmis Corneliu Ștefan.