El este profesorul de sport și antrenor al echipei de volei, de la Coresi Târgoviște, reținut pentru viol!

Polițiștii dâmbovițeni au documentat activitatea infracțională a unui bărbat bănuit de viol asupra unui minor
Bărbat de 36 de ani bănuit de comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor reținut pentru 24 de ore. Ieri, 13 mai a.c., acesta a fost prezentat magistraților, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
”Din investigațiile efectuate a reieșit că, în perioada august 2024 – aprilie 2025, bănuitul, în calitate de profesor de sport și antrenor al echipei de volei aparținând unei unități de învățământ din Târgoviște, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră de 16 ani, fostă elevă în cadrul aceleiași unități de învățământ și parte din echipa de volei. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz. Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.