DB24NEWS

Stiri de calitate!

INFO UTIL: Poți solicita eliberarea cărții electronice de identitate! De miercuri, 12 iunie, programările pentru depunerea cererilor EXCLUSIV online!

Începând de astăzi, 11 iunie 2025, locuitorii județului Dâmbovița pot solicita eliberarea cărții electronice de identitate (CEI) sau a cărții de identitate simple (CIS) la Direcția Publică Comunitară de Evidență a Persoanelor Dâmbovița, situată pe Bd. Mircea cel Bătrân, nr. 12, Târgoviște.
 Acest pas face parte dintr-un proiect național de digitalizare a serviciilor publice și reprezintă o etapă importantă în modernizarea administrației din Dâmbovița, anunță președintele CJD, Corneliu Ștefan.
De mâine, 12 iunie 2025, programările pentru depunerea cererilor se vor face exclusiv online prin platforma: https://hub.mai.gov.ro/cei/programari/harta.
 Cartea electronică de identitate este un document de dimensiuni reduse, similar unui card bancar, cu cip integrat care securizează datele personale, inclusiv imaginea facială. Asigură protecția identității, previne falsificarea și permite accesul online la servicii publice, fără a mai merge la sediile instituțiilor.
 Foarte important: pentru primii 5 milioane de solicitanți, costurile sunt acoperite din fonduri europene prin PNRR.
 Termenele de eliberare sunt: 10 zile lucrătoare pentru CEI și 15 zile lucrătoare pentru CIS.
 Cartea electronică de identitate poate fi folosită ca document de călătorie în țările membre ale Uniunii Europene, dar și în Norvegia, Elveția sau Turcia. Cei care nu doresc o carte electronică pot alege varianta simplă sau pot păstra actualul act de identitate până la expirarea acestuia.
 Atenție: După data de 3 august 2031, vechile cărți de identitate nu vor mai fi acceptate pentru călătorii în UE.