Cum vor fi afectate UAT-urile din Dâmbovița de măsura eliminării funcțiilor de viceprimari, dacă va fi aplicată!

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a anunțat luni, după audierea în comisiile parlamentare, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației publice, una dintre acestea, menționată și în programul de guvernare, fiind desființarea funcției de viceprimar în unitățile administrativ-teritoriale care au sub 1.500 de locuitori!
În județul Dâmbovița, din cele 89 de localități, niciuna nu ar fi afectată de această măsură.
”Vom propune pe partea de administrație publică locală și centrală care să aibă în vedere în principal criterii de performanță. Ne trebuie o salarizare pe performanță în administrația publică. De asemenea, grile de salarizare naționale pentru UAT-urile care nu-și acoperă salariile din veniturile proprii. Avem 794 de UAT-uri care își acoperă aceste salarii, ceea ce înseamnă exact 25%. 75% din UAT-uri nu-și acoperă aceste salarii. Noi credem că, acolo unde nu sunt venituri proprii din diverse motive, trebuie să revenim la o salarizare pe grilă. Nu avem resurse financiare , dorim să avem o salarizare pe grilă”, mai spune ministrul Attila.
Acesta a vorbit și despre reducerea sporurilor și stimulentelor.
”M-aș referi la două dintre ele: pe partea de fonduri europene ne trebuie un mecanism care este bazat pe performanță. La sporul pentru condiții vătămătoare, nu suntem numai noi cei care vom reglementa, de indicat ar fi să rezolvăm problema radiațiilor și a antenelor care afectează sănătatea salariaților. La Poliția Locală vom crește raportarea la normă. Astăzi, este o normă de 1 polițist local la 1000 de locuitori, vom propune cel puțin 1500. De asemenea, vom propune o eficientizare a investițiilor din programele naționale, inclusiv cu introducerea anumitor cofinanțări pentru anumite programe, nu la toate”, a mai spus ministrul.
În sistemul bugetar, sporurile acordate se ridică la circa 12 miliarde de lei. Cele mai absurde dintre ele sunt sporul ”pentru praf” sau de ”antenă”. Deficitul bugetar al României, după primele trei luni ale anului 2025, este de 44 de miliarde de lei, adică 2,3% din PIB.