Incendiu la un service auto din comuna Pietroșița! O femeie a făcut atac de panică!

Astăzi, în jurul orei 13.00, pompierii au fost solicitați să intervină în cazul unui incendiu produs în localitatea Pietroșița, la un service auto.
”Garda de Intervenție Fieni intervine cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, Detașamentul de Pompieri Pucioasa cu două autospeciale cu apă și spumă, iar Detașamentul de Pompieri Târgoviște cu o autospecială cu apă și spumă și o autospecială SMURD. Serviciul Județean de Ambulanță Dâmbovița intervine cu o ambulanță.
La fața locului incendiul se manifestă în mod generalizat la nivelul clădirii precum și la două autoturisme. Se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în prezent nu au fost identificate victime. Intervenția este în dinamică.
Incendiul a fost localizat, iar în aceste momente se intervine pentru lichidarea acestuia. A fost identificată o persoană de sex feminin ce prezintă un atac de panică, fiind asistată medical de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița”, informează ISU Dâmbovița.