DB24NEWS

Stiri de calitate!

Corlățean pune presiune pe organizarea Congresului PSD! Sunt pregătiți liderii de la Kiseleff pentru confruntarea cu realitatea?!

Am ajuns la un prag de criză foarte serios”, a declarat, în această seară, senatorul Titus Corlățean, care semnalează din nou situația dificilă pe care o traversează partidul din care face parte.

Și eu și alți colegi propunem un efort profund și radical de înnoire a partidului, cu oameni cu adevărat pregătiți, cu studiile făcute așa cum trebuie, cu expertiză solidă și credibilitate. Sunt niște lucruri de care PSD are nevoie pentru a genera din nou încredere și speranță pentru cei care ne-au votat și apoi ne-au părăsit. E vorba de o schimbare foarte serioasă pe care o propunem și în managementul politic și în stilul de a face politică.  Sunt foarte mulți colegi care își doresc această schimbare profundă”, a arătat social-democratul. El taxează lipsa de coerență a guvernării, în special pe componenta social-democrată. Mai mult decât atât, parlamentarul acuză conducerea PSD că joacă teatru: una spune public și altfel ”rezonează” în coaliția de guvernare… ”Este o reacție întârziată pe fond și cu mult teatru pe la televizor, pentru că lucrurile adevărate se tranșează în coaliție și nu venit apoi în fața partidului să spună: ce surpriză că nu ni s-a admis amendamentul cu eliminarea CASS-ului pentru veteranii de război, invalizi și mămici și venim noi cu un proiect extraordinar și răsturnăm munții. Nimic n-ar fi plecat în angajarea răspunderii Guvernului, dacă PSD-ul era clar și ferm pe poziții. În coaliție ești cuminte și cedezi și  la televizor spui altceva. Trebuie să fii consecvent pe niște chestiuni de fond în care ai spus că nu dorești creșterea TVA-ului… și l-ai dorit imediat când s-a format Guvernul de coaliție”.

Titus Corlățean este singurul care și-a asumat public o candidatură la șefia PSD. Deocamdată, nu s-a anunțat data organizării Congresului.

Cu fiecare unitate de timp care trece, în realitate, PSD-ul pierde din încredere, din electorat și noi avem nevoie ca, în această toamnă, să generăm o redeșteptare a partidului, dacă vrem ca PSD să rămână numărul 1 în România”, a mai spus Corlățean.