DB24NEWS

Stiri de calitate!

Câtă cruzime! Un bărbat din Cornești a lovit cu un obiect contondent doi cățeluși!

Un bărbat, de 45 de ani, din comuna Cornești, a fost reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore! Acesta este cercetat în cadrul unui dosar penal întocmit pentru schingiuirea și rănirea cu intenție a animalelor.

”Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că la data de 16 iulie a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce se afla la locuința din comuna Cornești, ar fi lovit, în repetate rânduri, cu un obiect contondent, un exemplar canin, în vârstă de aproximativ două luni. Ca urmare a loviturilor, exemplarul canin a fost rănit, fiind necesară amputarea unui membru anterior al acestuia. Totodată, bărbatul ar fi lovit cu același obiect contondent un alt exemplar canin, în vârstă de 2 luni, provocându-i leziuni”, se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.

Pe parcursul zilei de astăzi, cel în cauză va fi prezentat Judecătoriei Târgoviște, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz.