DB24NEWS

Stiri de calitate!

Baza sportivă din campusul Universității ”Valahia” Târgoviște este finalizată și arată excelent

O altă investiție recepționată de administrația târgovișteană! Este vorba despre baza sportivă din campusul Universității ”Valahia” Târgoviște.
Investiția cuprinde o sală de sport, realizată de către Primăria Târgoviște, având tribună de 180 de locuri, suprafața sportivă dimensionată pentru jocurile de handbal (cuprinde şi tuşe trasate pentru baschet, tenis, volei), vestiare (separate pe sexe/echipe) dotate cu dușuri şi grupuri sanitare (inclusiv pentru persoane cu dizabilităţi motorii); terenuri exterioare de baschet și de minifotbal, realizate de către universitate; amenajări care constau în alei pietonale, alei auto, parcări și spații verzi.
 ”Valoarea investiției este de peste 9.000.000 lei, TVA inclus, sursa de finanțare a lucrărilor la sala de sport fiind asigurată prin CNI, iar municipiul Târgoviște, ca beneficiar al investiției, a pus la dispoziție terenul și a asigurat finanțare pentru racordarea la utilități”, precizează primarul Cristian Stan.