DB24NEWS

Stiri de calitate!

Trofeul „Crizantema de aur” 2025 Târgoviște merge la Brașov! Alina Ichim a fost impecabilă și a cucerit juriul!

Alina Ichim, din Brașov a câștigat Trofeul „Crizantema de aur” la Concursul de Interpretare, iar piteșteanul  Marius Bălan a obținut  Premiul I.

Trofeul „Crizantema de aur”, la Concursul de Creație, a fost adjudecat de compozitoarea Camelia Florescu, din București, iar Premiul I i-a fost conferit compozitorului Nicolae Caragia, din Corbeanca.

Ediția a 58-a a Festivalului Național de Interpretare și Creație a Romanței „Crizantema de aur” desfășurată la Târgoviște între 16 și 18 octombrie 2025,  a stat sub genericul tematic „PODURI DE ROMANȚĂ”. Proiectul și-a propus celebrarea valorilor unioniste și identitare slujite de Romanța românească, văzută ca o punte între suflete, între muzică și poezie, și între toate provinciile românești.

Organizatorii principali ai evenimentului au fost Primăria și Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultură Dâmbovița și Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște.

Pentru al 10-lea an consecutiv, festivalul s-a desfășurat sub înaltul patronaj al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Timp de trei zile, spectacolele desfășurate în sala Cinematografului „Independența” din Târgoviște au fost transmise integral în direct pe TVR Folclor și TVR Craiova, atât televizat, cât și online, pe facebook și youtube, reprezentând o coproducție de succes cu Televiziunea Română. Seara de Gală s-a bucurat și de transmisiunea în direct a postului Radio România Antena Satelor. Evenimentul a fost onorat, totodată, și de prezența unei echipe a Companiei Teleradio Moldova. Decorul poetic, sub semnătura scenografului Alin Gavrilă, a întregit atmosfera de sărbătoare a Romanței.

Seara de Gală a celei de-a 58-a ediții a Festivalului Național „Crizantema de aur” s-a desfășurat sâmbătă, 18 octombrie 2025.

Premiile ediției a 58-a:

Secțiunea Interpretare

  • TROFEUL „CRIZANTEMA DE AUR” 2025 – ALINA ICHIM, la care se adaugă Premiul Special „Camerata Chișinău pentru Romanță” care include înregistrarea și producția unei romanțe în unul dintre cele mai bune studiouri din Republica Moldova, cu acompaniamentul orchestrei.
  • Premiul I – MARIUS BĂLAN
  • Premiul al II-lea – ALEXANDRU AGHENIE
  • Premiul al III-lea – VALENTINA VERLAN
  • Premiul Special „Ioana Radu” – ADRIANA IOANA IACOB
  • Premiul Special „Tinereţea Romanţei” – SOLEDAD BACIU
  • Premiul Special „Romanţa ne uneşte” – ANASTASIA POPOVA
  • Premiul Special „Cetatea Romanţei” – VERONICA LOZOVENU
  • Premiul Special „Henry Mălineanu” – ANTONIA MARIA ALEXANDRESCU
  • Premiul Special  al Uniunii Muzicienilor din Republica Moldova – ANA CUȘNIR PALADI

 

Secțiunea Creație

    • TROFEUL CRIZANTEMA DE AUR – CAMELIA FLORESCU, Bucureşti, „Bobocel de crizantemă” (versuri: Camelia Florescu, interpretă: Camelia Florescu)
    • Premiul I – NICOLAE CARAGIA, Corbeanca, jud. Ilfov, „Romanţa întrebărilor” (versuri: Carmen Aldea Vlad, interpretă: Ana Maria Donose)
    • Premiul al II-lea – BELA ANDRASI, Lupeni, „Ard lumânări” (versuri: Camelia Florescu, duet: Alina Ichim și Sorin Lupu)
    • Premiul al III-lea – CODRUȚ BÎRSAN, Chicago, SUA, „Îți promit că nu mai plâng” (versuri: Adrian Conţu, interpret: Codruţ Birsan)
    • Premiul special „Ionel Fernic” – GIORGIO MARTIN, Haidenrod, Germania, „O, rămâi” (versuri: Mihai Eminescu, interpret: Giorgio Martin)
    • Premiul special „Tinerețea Romanței” – PETRE MARCEL VÂRLAN, Braşov, „Ecoul de altădat’” (versuri: Marcel Petre Vârlan, interpret: Ciprian Cucu)
    • Premiul special „Romanța ne unește” – FLORIN CRISTIAN ȚÂRLEA, Stutensee, Germania, „Vis de acasă” (versuri: Camelia Țârlea, interpretă: Camelia Țârlea)
    • Premiul special „Cetatea Romanței” – STELIAN APOSTOL, Târgovişte, „Vis” (versuri: Gabriela Raucă, interpretă: Ana Maria Racu)
    • Premiul special al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România – SVETLANA BADRAJAN, Chişinău, Rep. Moldova, „Mai inventeaz-o toamnă pentru mine” (versuri: lanoş Turcanu, interpretă: Cristina Pintilie)
    • Premiul Fundației „Henry Mălineanu” – VASILE JERCAN, Bucureşti, „Bădița Eminescu” (versuri: Camelia Florescu, interpretă: Cristina Beldean Moşuţan)
    • Premiul Fundației „Henry Mălineanu” – DUMITRU CAULEA, Cernăuţi, Ucraina, „Și dacă…” (versuri: Mihai Eminescu, interpretă: Georgeta Plută)