PSD Dâmbovița merge cu peste 100 de delegați la Congresul din 7 noiembrie! O Conferință județeană va avea loc în aceste zile!

Organizația județeană Dâmbovița a PSD va avea una dintre cele mai numeroase delegații la Congresul partidului din 7 noiembrie.
”Avem 107 colegi care vor participa la acest congres”, a precizat președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan. El a mai adăugat că, în această săptămână, va avea loc o Conferință județeană a organizației în care va fi votată lista delegaților și propunerea organizației pentru funcția de prim-vicepreședinte al partidului la nivel național.
”Această funcție nu este a lui Corneliu Ștefan, este a organizației PSD Dâmbovița, o merită fiecare membru al organizației. Este a tuturor membrilor PSD Dâmbovița pentru că este un efort și sunt recunoscute meritele organizației”, a mai precizat liderul social-democrat. Corneliu Ștefan va fi unul dintre cei 5 prim-vicepreședinți ai PSD din echipa Grindeanu.