Primarul ales al orașului Găești s-a pus pe treabă! Ce a făcut în prima zi după câștigarea mandatului!
Încă din prima zi după câștigarea mandatului, primarul ales al orașului Găești, Alexandru Iorga, a avut o discuție constructivă cu președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, și cu directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, despre axele de finanțare deschise și despre proiectele pe care vrea să le implementeze.
”Am vorbit despre oportunitățile de atragere a fondurilor europene, despre direcțiile de dezvoltare ale orașului și despre colaborarea instituțională necesară pentru ca Găeștiul să beneficieze de investițiile pe care le merită”, a precizat Alexandru Iorga.
După victoria categorică de duminică, 7 decembrie, În Dâmbovița, PSD conduce administrațiile locale în 6 dintre cele 7 localități urbane. La nivel national, PSD a câștigat 12 dintre cele 14 UAT-uri în care au avut loc alegeri, inclusiv președinția Consiliului Județean Buzău.
