Primăriile din Dâmbovița vor primi datele privind norma de poluare a vehiculelor de la Instituția Prefectului, vineri 19 decembrie!
COMUNICAT DE PRESĂ 17 decembrie 2025
Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, a finalizat procesul de centralizare a datelor privind norma de poluare a vehiculelor Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, a finalizat procesul de centralizare a datelor privind norma de poluare a vehiculelor, potrivit prevederilor Legii 239 din 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Datele colectate pentru vehiculele înmatriculate în fiecare unitate administrativ teritorială din țară vor fi transmise Instituției Prefectului din fiecare județ, precum și a Municipiului București.
Vineri 19 decembrie, reprezentanții primăriilor din județul Dâmbovița vor intra în posesia datelor de la Instituția Prefectului – județul Dâmbovița, potrivit prevederilor legale ce le revin. Datele sunt transmise în mod securizat, cu respectarea protocoalelor de securitate și a prevederilor privind protecția datelor personale.
Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a susținut astăzi, 17 decembrie 2025, o ședință în sistem videoconferință cu prefecții, pentru a explica mecanismul de transmitere a datelor. Reamintim că Legea 239 din 2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial în data de 15 decembrie 2025 și produce efecte la trei zile după publicare.
