DB24NEWS

Stiri de calitate!

Daniel Constantin primește un post de la PNL! Va conduce Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior!

(foto ”Ediție specială” by db24news din 14 iulie 2023)

Biroul Politic Naţional al PNL a decis, luni, 19 ianuarie, ca Daniel Constantin să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE).

Conform unui comunicat al PNL, în prima şedinţă a conducerii liberalilor din acest an au fost aprobate două propuneri ale partidului pentru ocuparea unor funcţii publice: Daniel Constantin pentru funcția de președinte al Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE – instituție aflată în subordinea Guvernului României) și Adrian Zvîncă pentru funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM – instituție care funcționează sub autoritatea Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale).

Daniel Constantin a fost ministru al Agriculturii și al Mediului, preşedinte al Partidului Conservator, copreşedinte al Partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor şi fondator al Partidului Pro Romania. Din ianuarie 2020 a devenit membru PNL.

ARICE are rolul să atragă investiții străine directe în România, să promoveze exporturile românești pe piețele internaționale, să sprijine companiile românești în relațiile comerciale externe, să coordoneze rețeaua de reprezentanțe economice ale României din străinătate şi să ofere informații și asistență investitorilor străini interesați de România.