Parlamentul a revenit din vacanță! Prioritățile coaliției în această sesiune!
Prima sesiune parlamentară din acest an a început astăzi, 2 februarie. Senatul și Camera Deputaților s-au reunit de la ora 16:00 pentru a alege, în fiecare cameră, membrii Birourilor permanente, şi anume vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Senatului, respectiv ai Camerei Deputaţilor.
Prioritățile coaliției în această sesiune parlamentară sunt adoptarea pachetului privind reforma administrației publice locale și centrale, măsurile de relansare economică și legea bugetului de stat pe 2026 care este deja în întârziere.
Opoziția a anunțat că pregătește moțiuni simple împotriva miniștrilor de Externe și al Apărării, dar și de cenzură la adresa Guvernului, precum și mai multe inițiative legislative legate de reducerea cheltuielilor statului și de protejarea cetățenilor.
