Un lucru a devenit limpede: Ilie Bolojan privește administrația locală printr-o lentilă strict contabilă și ne vorbește obsesiv despre tăieri, despre reduceri, despre „optimizări”. Mai puțin despre dezvoltare. Aproape deloc despre solidaritate. Acesta pare să creadă că o țară se conduce ca un bilanț contabil: tai de aici, reduci de acolo, închizi coloana și declari succes. Doar că România nu este o firmă în lichidare. Este un stat care are obligații față de cetățenii săi – iar printre aceștia se află și cei mai vulnerabili.
Realitatea din teren: cifrele pe care nu le vede nimeni…
O persoană cu handicap grav din România trăiește, în multe cazuri, din indemnizația lunară de handicap, care este de aproximativ 500 de lei. Dacă la aceasta mai adăugăm pensia minimă socială, rezultă un buget lunar de aproximativ 1.600 de lei, din care trebuie plătite:
– alimentele, într-un context în care prețurile au crescut constant;
– energia electrică și gazele, după ani de scumpiri succesive;
– medicamentele și tratamentele care nu sunt integral compensate;
– transportul și nevoile speciale generate de dizabilitate.
Acum, peste toate acestea, vine și eliminarea unor scutiri de la plata taxelor și impozitelor locale pentru persoanele cu handicap. Adică statul spune, pe de o parte, că trebuie disciplină bugetară, iar pe de altă parte le cere celor care trăiesc cu 1.500–1.600 de lei pe lună să suporte încă o povară. Aceasta nu este reformă. Este o decizie ruptă de realitate.
În ultimii ani, prețurile la alimentele de bază au crescut semnificativ. Facturile la energie au devenit o problemă reală pentru multe familii. Pentru o persoană cu handicap, costurile sunt adesea mai mari decât media: aparate medicale care consumă curent, nevoi suplimentare de încălzire, alimentație specifică. În acest context, a elimina scutirile de taxe locale înseamnă să ignori complet tabloul social. Pentru Guvern poate fi o ajustare de ordinul procentelor într-un buget național. Pentru un om vulnerabil, poate fi diferența dintre a-și plăti medicamentele sau a rămâne fără ele.
Problema nu este doar una financiară. Este una de viziune. O reformă serioasă începe prin protejarea celor mai slabi, nu prin împovărarea lor. Un guvern responsabil caută eficiență acolo unde există risipă, nu acolo unde există deja lipsuri.
În Titu, vedem oameni concreți în spatele acestor cifre. Vedem familii care își calculează fiecare leu. Vedem părinți care îngrijesc copii cu dizabilități și se luptă zilnic cu un sistem birocratic și cu costuri tot mai mari.
În calitate de primar social-democrat, nu pot accepta ca echilibrul bugetar al Guvernului să fie construit pe dezechilibrul social al comunității locale. Nu pot rămâne tăcut când deciziile luate la centru ignoră impactul real asupra oamenilor. Chiar dacă nu am fost și nu vom fi niciodată de acord cu măsurile fiscale pe care premierul Bolojan le-a luat, am fost obligați să le aplicăm, ceea ce a dus la taxe și impozite locale mai mari, care îngreunează și mai mult traiul, oricum extrem de scump, al zilelor noastre.
România are nevoie de reforme inteligente, echilibrate și profund ancorate în realitatea socială. Are nevoie de politici publice care înțeleg că disciplina fiscală nu poate fi impusă cu orice preț și, mai ales, nu pe spatele celor care abia supraviețuiesc. Iar comunitatea din Titu trebuie să știe un lucru clar: vom susține orice măsură care aduce eficiență reală, dar vom critica ferm orice decizie care lovește în cei mai vulnerabili. Pentru că o administrație adevărată nu se măsoară doar în economii bugetare, ci în capacitatea de a-și proteja oamenii, spune primarul orașului Titu, Laurențiu Costache, într-o postare pe pagina sa de facebook.
