Rețeaua de calculatoare a Spitalului Județean de Urgență temporar indisponibilă, marți, 24 februarie!
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează pacienții, aparținătorii și partenerii instituționali că, în data de 24 februarie 2026, în intervalul orar 08:30 – 22:30, rețeaua de calculatoare a unității sanitare va fi temporar indisponibilă, inclusiv rețeaua de telefonie fixă internă.
Această întrerupere este necesară pentru efectuarea unor lucrări programate de mentenanță și optimizare a infrastructurii IT, având ca scop îmbunătățirea performanței, securității și fiabilității sistemelor informatice utilizate în activitatea medicală și administrativă.
Pe durata intervenției tehnice:
– accesul la sistemele informatice interne va fi limitat;
– unele servicii administrative pot înregistra timpi de procesare mai mari;
– activitatea medicală de urgență se va desfășura în regim normal, conform procedurilor interne aplicabile în astfel de situații.
Vă asigurăm că echipele tehnice vor depune toate eforturile pentru finalizarea lucrărilor în intervalul anunțat și pentru reducerea la minimum a eventualelor inconveniente.
Va fi disponibil un singur număr de telefon (0769.022.196) pentru comunicare cu unitatea sanitară, motiv pentru care rugăm persoanele care doresc să ne contacteze telefonic să manifeste înțelegere, întrucât linia telefonică poate fi aglomerată pe parcursul intervalului menționat. Vă mulțumim pentru înțelegere și cooperare.
Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
