ATENȚIE! Se întrerupe furnizarea apei potabile în comuna dâmbovițeană Produlești, pe 18 martie!
Compania de Apă Târgoviște Dâmbovița informează consumatorii din comuna Produlesti că, în data de 18 martie 2026, în intervalul orar 08:00 – 18:00, va fi întreruptă furnizarea apei potabile.
Măsura este necesară pentru desfășurarea lucrărilor de igienizare periodică a rezervorului de apă potabilă din cadrul Stației de apă Produlesti, acțiune esențială pentru menținerea standardelor de calitate și siguranță a apei distribuite.
După reluarea furnizării apei în zona afectată, și până la publicarea rezultatelor monitorizării calității apei potabile, recomandăm consumatorilor să nu utilizeze apa pentru consum uman decât după limpezire și fierbere timp de minimum 10 minute.
Rezultatele analizelor de laborator vor fi disponibile pe site-ul oficial al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița, la următoarea adresă: catd.ro/tag/opriri-finalizate.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele noastre depun toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp posibil, astfel încât impactul asupra consumatorilor să fie minim.
Vă mulțumim pentru înțelegere.
BIROUL DE PRESA AL COMPANIEI DE APA TARGOVISTE DAMBOVITA SA
