Șoferiță de 18 ani, accident în comuna Pietroșița! A pierdut controlul direcției și a acroșat un indicator și un gard!
În această dimineață, 24 martie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Pucioasa au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în comuna Pietroșița, informează IPJ Dâmbovița.
”Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că o tânără, de 18 ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 71, în comuna Pietroșița, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și ar fi părăsit partea carosabilă, acroșând un indicator rutier și un gard. În urma evenimentului, șoferița a fost rănită, fiind transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, se arată într-un comunicat al IPJ.
