DB24NEWS

Stiri de calitate!

Accesul constant la finanțare europeană, condiție esențială pentru finalizarea proiectelor începute

Președintele CJD, Corneliu Ștefan și primarul municipiului Târgoviște, Cristian Stan, au participat, la Bruxelles, la dezbaterile organizate la Parlamentul European, care au avut ca principal subiect exercițiul financiar european 2028-2034.
”Am susținut împreună că viitoarele finanțări trebuie să plece de la realitățile din teritoriu: nevoile comunităților locale, investițiile care nu mai pot fi amânate și dezvoltarea economică a fiecărei regiuni.
Totodată, am evidențiat importanța fondurilor nerambursabile atât pentru administrațiile locale – pentru continuarea proiectelor, modernizarea infrastructurii – cât și pentru mediul de afaceri – pentru atragerea de investiții care pot produce efecte concrete în comunități, o condiție esențială pentru creșterea economică a județelor”, spune Corneliu Ștefan.
Dâmbovița este pe primul loc în actualul exercițiu financiar, la nivelul Regiunii Sud-Muntenia, în atragerea fondurilor europene, iar obiectivul conducerii administrative  este să păstreze acest ritm.
”Europa trebuie să rămână aproape de administrațiile locale, pentru că acolo se vede cel mai clar dacă o politică publică funcționează: în drumuri, școli, spitale, servicii publice și oportunități pentru oameni.
Accesul constant la finanțare europeană nu este doar o temă administrativă. Este una dintre condițiile esențiale pentru ca proiectele începute să fie duse până la capăt și pentru ca dezvoltarea să se simtă în fiecare comunitate”, a mai arătat acesta.