Audieri maraton privind incidentele cu drone maritime! Se impune un pachet legislativ urgent pentru securitatea națională!
Amenințările la adresa securității naționale, generate de incidentele care implică dronele marine au făcut obiectul audierilor de astăzi, marți, 25 august, la Comisia de apărare, ordine publică și siguranță națională a Senatului cu instituțiile din domeniu.
Au fost invitați reprezentanții MApN, MAI, SRI, MAE, Autorității Navale Române, Administrației Porturilor Maritime Constanța și Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, în vederea identificării unor soluții concrete pentru detectarea timpurie a amenințărilor reprezentate de dronele maritime.
Audierile care au durat peste 4 ore, au fost de natură să clarifice cine monitorizează, cine intervine și cine conduce operațiunile respective pentru a se stabili dacă sunt necesare modificări legislative în vederea protejării litoralului, porturilor și infrastructurii strategice din Marea Neagră.
”Una din puținele audieri veritabile din ultimii ani, în care Senatul si-a exercitat ca la carte prerogativa de control parlamentar. Miza principală: asigurarea securității cetățenilor români si a statului român, în general”, spune senatorul Titus Corlățean într-o postare pe pagina de facebook.
