DB24NEWS

Stiri de calitate!

PNRR, o oportunitate încheiată: ”Găeștiul putea mea mult”, transmite Alexandru Iorga!

La 31 august, s-a încheiat o etapă importantă legată de fondurile accesate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
”O oportunitate uriașă pentru administrațiile locale și, din păcate, o oportunitate pe care Găeștiul nu a valorificat-o așa cum ar fi trebuit”, apreciază primarul orașului, Alexandru Iorga. Acesta a dezvoltat subiectul într-o postare făcută pe pagina de facebook.
”Da, au fost accesate fonduri și s-au făcut investiții. Ar fi incorect să spunem altceva. Dar la fel de incorect ar fi să prezentăm puținul făcut drept o mare performanță, în condițiile în care alte localități din județul Dâmbovița au demonstrat cât de mult se putea obține în aceeași perioadă”, spune primarul.
”Fosta administrație a avut acces la finanțări pe care astăzi nu le mai avem. A avut timpul, a avut oportunitatea și a avut obligația să pregătească proiecte și să aducă mult mai mulți bani în Găești. Nu a făcut-o. Iar oportunitățile ratate atunci nu mai pot fi recuperate astăzi prin explicații, fotografii sau postări”, arată acesta.
”Mai grav este că”, susține primarul Iorga,  ”în cazul unor investiții pe care le-am găsit (lucrări la Spitalul Orășenesc Găești, reabilitări la Liceul „Dr. C. Angelescu”, insulele ecologice și multe altele), există serioase semne de întrebare atât cu privire la calitatea lucrărilor și a bunurilor livrate, cât și la respectarea proiectelor și a obligațiilor asumate”.  ”Banii europeni nu trebuie doar cheltuiți. Trebuie cheltuiți corect, cu respectarea proiectelor aprobate, iar ceea ce rămâne în urma lor trebuie să fie util, durabil și de calitate”, arată acesta.
Și aici vreau să fiu foarte clar: proiectele unui oraș nu se aleg după interese personale, de grup sau după cine are de câștigat din ele. Se aleg după nevoile reale ale comunității. Întrebarea trebuie să fie una singură: de ce au nevoie găeștenii? Nu cine câștigă, cine livrează sau cui îi folosește politic un proiect. Administrația publică nu este o afacere personală și Primăria nu este proprietatea celui care ocupă vremelnic biroul de primar.”
Primarul Iorga mai spune că, deși, astăzi, multe dintre liniile de finanțare sunt închise, administrația locală pe care o conduce este pregătită pentru următoarele oportunități.
”Avem proiecte, avem priorități clare și, cel mai important, știm care sunt nevoile reale ale Găeștiului. Când noile finanțări se vor deschide, trebuie să fim gata din prima zi, nu să începem atunci să ne întrebăm ce avem de făcut. Nu avem nevoie să ne atribuim merite pentru lucruri pe care nu le-am făcut și nici să prezentăm drept performanță ceea ce reprezintă obligația firească a unei administrații. Primarul și administrația sunt plătiți din banii oamenilor să muncească și să producă rezultate pentru comunitate. Laudele nu dezvoltă un oraș. Proiectele și rezultatele, da. Găeștiul putea primi mai mult. Găeștiul merita mai mult”, conchide edilul.