Criză de profesori, ore neacoperite! Care e situația la nivelul județului Dâmbovița!
Noul an școlar a început în plină criză a profesorilor.
La două săptămâni de la începerea cursurilor, școlile angajează studenți, pensionari și chiar absolvenți de liceu. Directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori.
Aproximativ 50 de școli din județ, marea majoritate din mediul rural, au anunțat până la această dată (n.r. situația este în dinamică) inspectoratul că n-au destui oameni pentru diferite discipline. Potrivit ISJ Dâmbovița, mecanică, chimie, fizică sunt printre materiile deficitare.
La Liceul de Transporturi Auto din municipiul Târgoviște, la disciplina mecanică este post complet neocupat, la fel se întâmplă și la materia transporturi rutiere. Și Liceul Tehnologic „Iordache Golescu” din Găești este deficitar spre exemplu la electrotehnică și poligrafie.
”Nu mai avem specialiști, în fiecare an ne lovim de astfel de probleme”, spun reprezentanții ISJ Dâmbovița. La doar două săptămâni de la începerea cursurilor, directorii au primit mână liberă de la Ministerul Educației să acopere, așa cum pot, orele pentru care nu există profesori. Până la organizarea concursurilor, aceștia pot angaja personal la plata cu ora.
