DB24NEWS

Stiri de calitate!

A furat calul și căruța unui târgoviștean și acum e cercetat de polițiști!

Cercetat de polițiști pentru comiterea infracțiunii de furt! Un bărbat, de 33 de ani, din Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță.

”Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, în cursul zilei de 22 martie a.c., bănuitul, în timp ce s-ar fi aflat pe Bulevardul Eroilor, din municipiul Târgoviște, ar fi sustras un cal și un atelaj hipo, aparținând unui bărbat, de 55 de ani, din Târgoviște. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Menționăm faptul că, anterior, în aceeași cauză penală, la data de 2 aprilie a.c., alți 4 bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 33 de ani, au fost reținute pentru 24 de ore. Pe parcursul zilei de ieri, 7 aprilie a.c., bărbatul a fost prezentat procurorului de caz, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, pentru săvârșirea infracțiunii de furt”, spun polițiștii.