Accident cu final tragic, pe DN 7, la Titu! Un bărbat de 53 de ani din Poiana a decedat!

Pompierii dâmbovițeni au intervenit, astăzi, în cazul unui eveniment rutier produs în localitatea Titu, în care au fost implicate un autoturism și un camion.
”Detașamentul de Pompieri Titu a intervenit cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La fața locului a fost identificată o victimă de sex masculin, încarcerată, fără semne vitale, echipajele au acționat pentru extragerea acesteia. De asemenea, șoferul camionului, de sex masculin, a fost asistat medical de echipajul SMURD, acesta fiind conștient și cooperant. Din nefericire, victima încarcerată a fost declarată decedată de către echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.
Potrivit IPJ, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Cobia, în timp ce ar fi condus un autovehicul special (vidanjă) pe DN 7, în afara localității Titu, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 53 de ani, din comuna Poiana. În urma impactului, din nefericire, șoferul de 53 de ani a decedat, iar cel de 40 a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.