Comunicat de presă
Ajunși foarte aproape de finalul perioadei în care o parte dintre comorile României au fost expuse la Târgoviște, ne referim evident la expoziția Aurul și argintul antic al României, de comun acord cu Muzeul Național de Istorie al României, le propunem târgoviștenilor și nu numai, un final de săptămână cultural. Ba, mai mult, sâmbătă, 24 februarie 2018, oferim o Noapte Albă a Expoziției Aurul și Argintul antic la României. Programul de funcționare al muzeului se va prelungi cu 5 ore, până la ora 22.00, oferind, astfel, tuturor doritorilor și iubitorilor de istorie posibilitatea de a ajunge la muzeu pentru a vedea tezaurele antice ale României. Pentru ca oferta noastră să fie și mai atractivă, accesul publicului va fi gratuit în intervalul orar 17.00 - 22.00, ultimul acces se va face la ora 21,30. De asemenea, duminică, 25 februarie 2018, ultima zi de vizitare, accesul va fi tot gratuit, programul de funcționare prelungindu-se până la ora 20,00, ultimul acces se va face la ora 19,30.
Mai bine de o mie de artefacte zămislite în aur și argint, descoperite pe întreg teritoriul României de azi, făurite de generațiile care ne-au precedat acum câteva mii de ani, se află la Târgoviște. Este singura ocazie de a le mai vedea împreună, într-o expunere coerentă, concepută special pentru români.
Sub deviza “Iubește patrimoniul, vino la muzeu!”, aflându-ne și în anul Centenarului Marii Uniri, dorim să încurajăm cunoașterea valorilor excepționale aflate în grija muzeelor din România. De ce nu, chiar și Dragobetele poate fi sărbătorit și la muzeu, printre cele mai frumoase și expresive exponate. Dăruiți-vă această întâlnire cu istoria, va fi cu siguranță de neuitat!
Așadar, sâmbătă, 24 februarie, acces liber între orele 17.00-22.00, iar duminică, 25 februarie 2018, între orele 9.00- 20.00.