Sâmbătă a avut loc, la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi, ceremonia de depunere a jurământului pentru 32 de noi arbitri ai Tribunalului Permanent de Arbitraj Institutionalizat.
COMUNICAT DE PRESĂ
12.03.2018
Asociația de Arbitraj Instituționalizat a prezentat sâmbătă, 10 martie 2018, analiza activității desfășurate în anul 2017 și obiectivele anului în curs. La finalul evenimentului, arbitrii Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat și-au primit în branșă 32 de noi colegi care au depus jurământul, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la Palatul Brâncovenesc din comuna Potlogi, județul Dâmbovița.
La eveniment au participat circa 100 de arbitri ai Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat, structură care funcționează în cadrul asociației. În cadrul ședinței de bilanț au fost evidențiate rezultatele obținute în anul 2017 și au fost analizate cauzele care au condus la nerealizarea unora dintre obiective. De asemenea, s-a discutat Strategia de dezvoltare a asociației și Pogramul de activitate pentru anul 2018.
Printre cele mai importante realizări ale Asociației, în anul 2017, se numără participarea, în calitate de membru al Confederației ”Patronatul Român”, la Comisia de Dialog Social constituită la nivelul Ministerului Justiției și inițierea unor activități pe șinia reglementării profesiei de arbitru. De asemenea, asociația a semnat importante protocoale de colaborare și parteneriate, cu CECCAR Filiala Prahova, CECCAR Filiala Dâmbovița, Asociația Diplomaților Militari în Rezervă și în Retragere ”Alexandru Ioan Cuza”, Consiliul Național al Directorilor din Serviciile Funerare, Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, Asociația pentru Drepturile Omului și Arbitraj București, Federația Organizațiilor Românești din Italia, Asociația Europeană ”Dimitrie Cantemir”, Facultatea de Drept a Universității ”Spiru Haret”, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului și Colegiul Consilierilor Juridici București. Tot în anul 2017, asociația a inițiat demersurile necesare relocării Codului COR pentru profesia de arbitru judiciar, la grupa profesii juridice.
Cifrele anului 2017 arată creșterea activității Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat: 105 dosare soluționate, față de 50, câte au fost instrumentate în anul 2016. S-a înregistrat și o creștere a numărului de arbitri, de la 130 la 170 la finele anului 2017, în prezent fiind 202, după ce a depus jurământul și cea mai nouă serie de arbitri.
Anul 2018 este unul cu mari așteptări pentru Asociația de Arbitraj Instituționalizat. Printre cele mai importante obiective se numără: consolidarea instituțională, crearea corpului profesional al arbitrilor, promovarea eficientă a arbitrajului instituționalizat, creșterea numărului de dosare, consolidarea componentei de cooperare și mai buna valorificare a parteneriatelor încheiate. Asociația lucrează și la proiecte cu finanțare din fonduri europene, care să poată asigura o mai bună pregătire profesională a arbitrilor, precum și o mai bună informare a beneficiarilor arbitrajului instituționalizat. În cadrul evenimentului a fost prezentat și regulamentul de organizare și funcționare a Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Noul regulament de organizare și funcționare prevede constituirea unui comitet consultativ format din arbitri cu experiență și dedicați activității Tribunalului. Aceștia vor fi numiți anual și activitatea lor va avea rol consultativ. Un alt element de noutate în cadrul regulamentului este constituirea departamentelor specializate din care vor face parte arbitri specialiști. Aceștia vor avea rolul să sprijine și să consilieze arbitrii Tribunalului, în luarea unor decizii. Va fi înființat un departament de malpraxis medical, un departament pentru proprietate intelectuală, un departament pentru jocuri și concursuri. De asemenea, se va înființa departamentul pentru litigii referitoare la transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, cel mai important departament, deoarece Codul de procedură civilă are câteva particularități, iar din acest motiv avem nevoie de specialiști. Va fi înființat și un departament pentru litigiile din domeniul asigurărilor. Începând cu noiembrie 2017 au început să fie înregistrate litigii între persoane juridice și asiguratori și sunt indicii că vor veni în număr din ce în ce mai mare. Va mai exista și un departament pentru litigii transfrontaliere, iar alte departamente se vor înființa în funcție de litigiile deduse spre soluționare Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat.
Evenimentul a continuat cu Ceremonia depunerii Jurământului de 32 de arbitri care au susținut examenul de admitere în această profesie. Cei care au intrat în această serie au susținut un examen mult mai complex decât seriile anterioare, respectiv au avut o speță de rezolvat, care necesita multe cunoștințe juridice. Potrivit Strategiei de dezvoltare a asociației, începând cu acest an examenele de primire în profesia de arbitru vor fi din ce în ce mai grele și ele vor fi urmate de cursuri de pregătire inițială și de perfecționare continuă. Arbitrii trebuie să fie persoane cu pregătire temeinică, cu multă experiență și expertiză în domeniile pentru care vor pronunța hotărâri.
Festivitatea de depunere a jurământului a avut loc în incinta Ansamblului Monumental Curtea Domnească de la Potlogi, județul Dâmbovița.
Despre Asociația de Arbitraj Instituționalizat
Asociația de Arbitraj Instituționalizat, persoană juridică de drept privat, nonprofit, cu scop nelucrativ și nepatrimonial, de interes general, cultural, educațional și formator, a fost înființată în vederea promovării, studierii și practicării arbitrajului instituționalizat în România.
În cadrul Asociației de Arbitraj Instituționalizat funcționează Tribunalul Permnent de Arbitraj Instituționalizat - jurisdicție alternativă la instanța statală de judecată; Institutul pentru Pregătirea Arbitrilor din România – instituție care organizează pregătirea inițială și formarea continuă a arbitrilor și Editura ”Thalindra” – specializată în carte juridică.
Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este o jurisdicție alternativă la instanța de judecată statală, cu caracter privat, care funcționează în mod permanent pe lângă Asociația de Arbitraj Instituționalizat, potrivit dispozițiilor art. 616 din Codul de Procedură Civilă. Tribunalul și-a deschis porțile în septembrie 2014, fiind abilitat să judece orice dispută de natură civilă, cu excepția cazurilor prevăzute de art. 542 din Codul de Procedură Civilă. Hotărârile pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat sunt definitive și obligatorii, beneficiază de putere de lucru judecat și au forța probantă a unui înscris autentic. Hotărârea arbitrală nu poate fi supusă căilor de atac, ea poate fi desființată numai prin acțiune în anulare.
Cauzele deduse spre soluționare Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat sunt judecate de arbitri profesioniști, care au dobândit această calitate printr-un examen de verificare a cunoștințelor. Aceștia sunt independenți și imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor și răspund, în condițiile legii, pentru prejudiciile provocate părților. Pentru a fi eligibil față de instanța statală de judecată, tribunalul a instituit pentru justițiabili o serie de avantaje, precum: confidențialitate, celeritate, costuri reduse, procedură flexibilă, posibilitatea dată părților de a-și alege arbitrii. Totodată, părțile beneficiază de egalitate de tratament, respectarea dreptului de apărare și a principiului contradictorialității. Activitatea desfășurată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat este în interesul statului român deoarece: preia o mare parte din dosarele civile reducând volumul de muncă din instanțele statale; contribuie la creșterea calității actului de justiție și la reducerea cheltuielilor de la bugetul de stat destinate susținerii Justiției; scăderea numărului de dosare în care statul român este reclamat la CEDO pentru erori judiciare și implicit a sancțiunilor aplicate de acestă instituție României.
PREȘEDINTE
ASOCIAȚIA DE ARBITRAJ INSTITUȚIONALIZAT
Arbitru
Rodica VLAICU