Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Mircea cel Bătrân” Dâmboviţa (IJJ Dâmboviţa) a desfăşurat în Sala Roşie de la Centrul Internaţional de Conferinţe (Corpul K) al Universității Valahia o şedinţă festivă cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române, instituţie care sărbătorește astăzi 168 de ani de când domnitorul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica a aprobat Hotărârea divanului Obştesc, semnând ”Legiuirea pentru reformarea corpului slujitorilor în jandarmi”.

La această activitate au participat Prefectul judeţului-jurist Antonel Jîjîie care a prezentat mesajul ministrului afacerilor interne cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, Precucernicul Părinte Vicar dr. Ionuț Ghibanu, care a dat citire mesajului adresat de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit al Târgoviștei NIFON, Daniel Comănescu-Președintele Cosiliului Județean Dâmbovița, magistrat Mihai Dincă, Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, parlamentari, şefii structurilor cu care se cooperează/colaborează, ofițeri în rezervă ai unității noastre şi cadre militare în activitate ale Jandarmeriei Dâmboviţa.

După intonarea Imnului Naţional al României şi păstrarea unui moment de reculegere pentru eroii jandarmi căzuţi la datorie, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului militar de către slt. Ciobanu Mihaela, împuternicit contabil şef la IJJ Dâmboviţa.

Cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române – 3 Aprilie, un ofiţer 12 subofiţeri au fost avansaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, iar inspectorul şef, colonel Matei Viorel i-a felicitat pentru rezultatele deosebite obţinute în activitatea desfăşurată.

Totodată, în cadrul ședinței festive au fost acordate premiile câștigătorilor de la competițiile organizate cu ocazia zilei Armei, respectiv: campionatul intern de tir, campionatul intern de tenis de masă, campionatul intern de fotbal și campionatul intern de table.

În încheiere inspectorul șef al IJJ Dâmboviţa a adresat colegilor jandarmi „un prietenesc gând bun, sănătate, putere de muncă, satisfacţii şi bucurii alături de cei dragi!”.

LA MULŢI ANI JANDARMERIEI ROMÂNE!

 

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA