COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

În aceste zile, Universitatea „Valahia” din Târgoviște este gazda unei delegații academice din Bosnia și Herțegovina, din care fac parte profesori ai Universității de Est din Sarajevo.

Oaspeții întorc astfel vizita întreprinsă în perioada 18-23 februarie 2018 de conducerea universității târgoviștene.

În cuvântul de deschidere, rectorul Universității „Valahia” din Târgoviște, conf. univ. dr. Călin Dinu Oros, a adresat invitaților un mesaj de bun venit și a apreciat, înca o dată, sprijinul acordat de Excelența Sa, domnul Mile Vasic, Ambasadorul Bosniei și Herțegovinei la București, pentru schimburile academice dintre cele două țări. Domnul ambasador a mulțumit delegației pentru vizită și celor doi rectori pentru inițiativă.

Scopul principal al întâlnirilor bilaterale este de a cunoaște îndeaproape potențialul fiecărei universități și de a stabili direcțiile ce vor conduce la punerea în aplicare a obiectivelor stabilite în memorandumul semnat în luna februarie. În cadrul discuțiilor au fost abordate aspecte ale celor trei linii de acțiune: mobilități Erasmus, cooperare bilaterală în domeniul cercetării științifice, precum și schimb de experiență privind managementul academic.

Rectorul Stevo Pašalić a prezentat pe scurt Universitatea de Est ca fiind o instituție publică de învățământ superior din Bosnia și Herțegovina, cu 11.000 de studenți și 900 de cadre didactice. Universitatea de Est cuprinde 15 facultăți și 2 academii: de arte și de muzică. Acesta a remarcat faptul că cele două universități au luat ființă în același an, 1992.

Programul mai cuprinde întâlniri în cadrul cărora vor fi dezbătute aspecte ce țin de colaborarea punctuală dintre facultațile celor două universități, vizitarea Campusului universitar, a Curții Domnești și a Mânăstirii Dealu.

 

 

 

 

 

BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE