Conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a manifestat o preocupare permanentă pentru asigurarea unor spații de lucru optime pentru polițiști.
Astfel, de la începutul anului, au fost reabilitate acoperișurile sediilor posturilor de poliție Mănești, Bezdead, Glodeni și Dărmănești.
Totodată, au fost demarate lucrări de reparații curente la nivelul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Dâmbovița.
Activitățile s-au realizat în conformitate cu bugetul alocat de Inspectoratul General al Poliției Române.
De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița implementează Proiectul „Promovarea conceptului de poliție de proximitate în zonele rurale, îndeosebi în comunitățile de romi și alte comunități defavorizate socio-economic”, finanțat prin Programul de Cooperare România-Elveția.
Valoarea totală a acestuia este de 31.800 CHF, din care 85% fiind contribuția Elveției.
Obiectul general al proiectului constă în sporirea calității suportului logistic și operațional la nivelul posturilor de poliție pentru îmbunătățirea serviciilor oferite comunităților de romi și altor comunități defavorizate socio-economic.
În cadrul programului, vor fi efectuate lucrări de reparații curente și achiziții de echipamente la posturile de poliție Dragomirești și Conțești.