Senatul Universității „Valahia” din Târgoviște vă invită să participați pe data de 15 mai 2018, orele 12:00, la Centrul Internațional de Conferințe, Str. Mr. Ion Alexandrescu, Nr. 39, Târgoviște (Sala Senatului universitar, Sala Roșie), la decernarea titlului și a diplomei de Doctor Honoris Causa, domnului prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ.

Domnul prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ este unul dintre profesorii cei mai reprezentativi și vizibili ai conclavului de elită din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște, cu rezultate care se pot califica drept excepționale, care l-au impus, de altfel, pe plan național și international. Domnia sa este personalitatea cea mai însemnată a muzeologiei românești și unul dintre istoricii cei mai erudiți și capabili ai mediului academic din țara noastră.

Semnatar a mai bine de 30 de lucrări științifice în calitate de unic autor, pe teme esențiale ale cunoașterii istorice, domnului profesor Ioan Opriș i se datorează alte câteva zeci de cărți pe care le-a coordonat din postura de conducător de doctorat și pe care le-a introdus în bibliografia obligatorie a domeniului său.

Sute de articole științifice poartă semnătura sa și contribuie la împrospătarea științei istorice. Numeroase expoziții realizate și itinerate în țară și în străinătate, fructuoase contribuții la fondarea, dezvoltarea muzeelor și laboratoarelor din România, începând chiar cu una dintre instituțiile exponențiale ale țării noastre, Muzeul Naţional Cotroceni (deschis la 27 decembrie 1991), care îi datorează existența, dar și la Muzeul Național de Istorie a României, unde și-a desfășurat activitatea un număr însemnat de ani, aportul său la protejarea și punerea în valoare a patrimoniului de la nivel guvernamental și ministerial sunt dovezi grăitoare ale impactului și prestigiului de care se bucură profesorul propus de Școala Doctorală din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște pentru conferirea titlului de Doctor Honoris Causa.

Meritele sale au fost, de altfel, recunoscute pe plan național (este laureat al Premiului Academiei Române “George Oprescu” pe anul 1994, a fost decorat cu Ordinul Pentru Merit în grad de Cavaler în anul 2002 etc.) și dincolo de hotare (a fost, de pildă, decorat cu Ordinul “Stela dela Solidarieta Italiana” în grad de mare ofiţer).

 

Acum a venit rândul Domniei sale să primească Diploma și însemnele acestei demnități academice, împreună cu prețuirea și recunoștința comunității studenților și cadrelor didactice de la Universitatea „Valahia” din Târgoviște.

Pentru toate aceste merite, considerăm că primirea domnului prof. univ. dr. Ioan OPRIȘ, în rândurile laureaților,,Doctor Honoris Causa" este onorantă și contribuie la sporirea autorității științifice a instituției noastre, ca o recunoaștere binemeritată adusă aportului domniei sale la dezvoltarea Universității ”Valahia” din Târgoviște, pe care continuă să o slujească cu întrega sa cunoaștere, creativitate și experiență, dar și premierea unui adevărat model uman și academic care va intra, în felul acesta, în patrimoniul cel mai de preț al almei mater târgoviștene.