Peste 6000 de credincioși sunt așteptați să participe duminică, 10 iunie, la slujba de resfințire a bisericii Mănăstirii Dealu!

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, și Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, vor săvârși slujba de resfințire a bisericii Mânăstirii Dealu, împreună cu un distins sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, preoți și diaconi, în prezența unor înalte oficialități naționale și locale, cu participarea unui mare număr de credincioși.

   Cea mai importantă necropolă voievodală munteană şi loc de pelerinaj național, Mânăstirea Dealu este ctitoria Voievodului Radu cel Mare (1495-1508), construită cel mai probabil pe locul unei biserici ce datează din vremea Voievodului Mircea cel Bătrân. Aici și-a desfășurat activitatea celebrul Ieromonah Macarie, cel ce a tipărit primul Liturghier ortodox din lume, în anul 1508, și tot aici se află depus într-un sarcofag, în pronaos, capul primului mare întregitor de țară, Voievodul Mihai Viteazul.
   Resfințirea bisericii mânăstirii are loc după ce, în perioada anilor 2010-2018, la inițiativa și sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon, s-au întreprins importante și necesare lucrări de consolidare şi restaurare a întregului ansamblu monahal.



 

În intervalul orar 7.00-16.00, va fi închisă circulaţiei autovehicolelor strada Aleea Mânăstirii Dealu (DJ 718A), segmentul cuprins între intersecţia DN 72 şi Mânăstirea Dealu, cu excepția riveranilor și a autobuzelor cu care vor veni pelerinii.
  Ahiepiscopia Târgoviștei anunță că,  din motive de securitate, nu se va putea urca la Mânăstire cu autovehicolele personale, însă, cei dornici să participe la acest eveniment o vor putea face cu mijloacele de transport în comun, asigurate în mod gratuit de către Arhiepiscopia Târgoviștei și A.I.T.T., astfel:
   1. Două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 07.00-14.00, pe următorul traseu: Biserica Eroilor (M XI) – Mitropolia – Mânăstirea Dealu.
   2. Două autobuze vor circula din oră în oră, în intervalul 07.00-14.00, pe următorul traseu: Biserica Sf. Arhangheli ( Autogara ) – Doi Brazi – Mânăstirea Dealu.
   3. În intervalul 14.00-16.00 cele patru autobuze vor asigura transportul pelerinilor de la Mânăstirea Dealu către Municipiul Târgoviște, spre cele patru zone de îmbarcare.
   4. Pelerinii care vor veni cu mijloace de transport personale, vor putea parca la baza dealului și vor putea utiliza, pentru a ajunge și pentru a coborî de la Mânăstire, două microbuze de transport persoane, în intervalul 07.00-16.00.
   Acestea vor circula în regim de cursă specială transport Mănăstirea Dealu.
   Rugăm pe toți cei care vor fi afectați de aceste restricții temporare să fie înțelegători și binevoitori, și să respecte îndrumările agenților de circulație, deoarece este vorba despre un eveniment unic, cu certe rezonanțe istorice în acest An Centenar.