Cea mai importantă piață publică din municipiul Târgoviște, Piața Tricolorului, va face obiectul unui amplu proiect de reabilitare si modernizare.
Proiectul va transforma actualul platou din centrul orașului într-un spațiu urban deosebit, primitor și relaxant, dă asigurări conducerea Primăriei.
În următoarele 2 luni, va fi lansată licitația de executie, urmând ca lucrările să înceapă până la sfârșitul acestui an.
Durata investiției va fi de 9 luni, începând cu data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
Investiția a fost aprobată în ședința Consiliului Local Târgoviște.