Comunicat de presă
Poliția Locală Târgoviște vă informează că, potrivit Ordonanței de Urgență nr. 69/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, „parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate și semnalizate prin semn internațional pentru persoane cu handicap se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei”.
Astfel, prin noul act normativ de modificare a Legii nr. 448/2006, cuantumul amenzii pentru acest tip de contravenție a crescut de cinci ori.
Vă reamintim, pentru sesizări, puteți apela 24h/24h numărul scurt de telefon al Dispeceratului Poliției Locale – 0245/921.