Parfumuri ce purtau denumirile unor mărci de renume au fost confiscate astăzi de jandarmii dâmbovițeni pe o stradă din municipiul Târgoviște.

O patrulă din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, a depistat pe Calea Domnească o persoană care aborda trecătorii pentru a le oferi spre vânzare produse la preţuri modice.

În urma verificărilor efectuate asupra tânărului în vârstă de 27 de ani au fost găsite 22 de parfumuri cu numele unor mărci consacrate.

Marfa a fost ridicată, pe bază de proces-verbal în vederea confiscării şi a fost aplicată o amendă contravenţională în cuantum de 500 lei pentru vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii judeţene sau prefecturi.

Pentru un plus de siguranţă, recomandăm cetăţenilor să anunţe cea mai apropiată patrulă de ordine publică dacă sunt abordaţi de necunoscuţi care le oferă spre vânzare diverse produse şi să nu încurajeze astfel de fapte.

 

 

INFORMARE, RELAȚII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL