Președintele CJ Dâmbovița, Daniel Comănescu, a susținut vineri, o conferință de presă, în care a trecut în revistă situația investițiilor derulate la nivelul județului.
Referitor la stadiul proiectelor de investiţii publice în perimetrul de cca. 26.5 ha. la U.M Gară, președintele CJ a precizat:
"Pentru implementarea obiectivelor din zona U.M. Gară a fost necesară desființarea căii ferate industriale L17,18 și a schimbătorului 1T, în data de 22.05.2018 fiind obținut avizul favorabil privind scoaterea din funcțiune, în vederea casării liniei ferate. Menționez că la această dată linia ferată este dezafectată, amplasamentul investiției fiind liber pentru execuția lucrărilor.
Realizarea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în zona Drum de legătură DJ 720E Gară Târgoviște Sud-Centura Municipiului Târgoviște se află în curs de execuție. Graficul de execuție actualizat la începutul acestei săptămâni indică faptul că mai sunt de realizat doar racordurile în punctul Gară Târgoviște Sud și în strada Petru Cercel. În luna noiembrie se vor iniția procedurile privind recepționarea lucrărilor.
Realizarea Drumului de legătură DJ 720E Gară Târgoviște Sud-Centura Municipiului Târgoviște se afla în curs de executie. Derularea lucrărilor a fost condiționată de finalizarea rețelei de apă și canalizare. Conform graficului de execuție actualizat la începutul aceastei săptămâni lucrările vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2019.
Tot în zona UM GARĂ, în conformitate cu PUZ-ul aprobat, avem în vedere construirea unui numar de 4 blocuri cu regim de înaltime S+P+4E+M. În data de 18.10.2018 am obținut avizul favorabil C.T.E din cadrul Agenției Naționale pentru Locuințe în vederea construirii, într-o primă etapă, a unui bloc de 20 locuințe de serviciu. De asemenea, a fost elaborată documentația pentru asigurarea utilităților aferente obiectivului, fiind aprobați indicatorii tehnico-economici prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 268/16.10.2018. Totodată am iniţiat formalităţile pentru devierea conductei de apă OL 400 amplasată pe terenul destinat investiției.
În urma ședinței de analiză CTE - MDRAP din data de 25.08.2017, organizată la nivelul MDRAP, a fost obținut avizul favorabil fără observații cu nr. 25/25/28.12.2018 pentru Stadionul Municipiului Târgovişte. În continuare, S.C. COMPANIA NAȚIONALĂ DE INVESTIȚII – C.N.I. S.A urmează a obține un Aviz al Ministerului Finanțelor Publice și totodată la nivelul acestei instituții se vor realiza procedurile de achiziție publică în vederea contractării serviciilor de proiectare (S.F, P.T, D.D.E) și execuție lucrări. Trebuie mentionat faptul ca realizarea investitiilor in stadioanele pe care se vor desfasura meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal - UEFA 2020 au prioritate".
Șeful administrației județene a afirmat că dezvoltatorul centrului comercial de tip MALL a derulat procedurile legale pentru aprobarea actualizării documentației urbanistice din zonă.
"Precizez că în conformitate cu legislația în vigoare care impune anumite termene de dezbatere publica și avizare obținerea Autorizației de Construire este condiționată de aprobarea acestei etape. Aprobarea P.U.Z -ului se va realiza în următoarea ședință de Consiliu Local. Totodată, va aducem la cunostinta faptul că dezvoltatorul a inițiat formalitățile privind devierea L.E.A 110 kv, prin elaborarea documentației tehnico-economice și obținerea avizelor și acordurilor, în vederea obținerii Autorizației de construire. Prin acest proiect se va realiza alimentarea cu energie electrică a centrului comercial precum și transformarea L.E.A în L.E.S, în vederea ocuparii eficiente a amplasamentului. De asemenea, au fost inițiate procedurile privind realizarea racordurilor centrului comercial la rețeaua de apă și canalizare aflată în execuție". Autoritățile județene preconizează că, de 1 decembrie anul viitor, va fi inaugurat centrul comercial.