Administrația locală a bifat finalizarea lucrărilor realizate pe strada Nicolae Iorga din Târgoviște.
Zona, foarte solicitată din punct de vedere al traficului, s-a schimbat mult prin investițiile realizate. A fost creată o parcare nouă cu peste 30 de locuri, au fost marcate și celelalte locuri de parcare, a fost lărgită strada Nicolae Iorga, a fost refăcut locul de joacă, reabilitată și parcarea din spatele blocurilor x, pe o suprafață totală de 15 000 mp.
"Cred că a fost o intervenție utilă a administrației publice locale și, cu această investiție, marcăm finalul complexului de lucrări care au fost realizate pe această stradă", a precizat primarul Cristian Stan.