Primăria Târgoviște a recuperat peste 500 000 de euro de la constructorul care a executat lucrările pe PIDU A!
Este vorba despre penalitățile de întârziere pe care constructorul a trebuit să le plătească administrației publice târgoviștene. pentru că nu a terminat lucrările la timp. Primarul municipiului spune că mai este un dosar aflat în primă instanță, în urma căruia ar trebui să recupereze alte 6 milioane de lei. Edilul spune că și constructorul de la centura Târgoviștei va plăti, începând cu 1 decembrie, penalități de 65 000 de lei pe zi.
"Ieri, în cadrul unei executări silite, am recuperat de la SC Delta, suma de 2,4 milioane lei reprezentând penalități de întârziere pentru lucrările executate în municipiul Târgoviște pe PIDU A. Este primul dosar care s-a încheiat, mai avem unul de vreo 6 milioane lei care este în primă instanță la Tribunalul Dâmbovița", a precizat Cristian Stan.
Asta este situația! Mai lucrează și pe gratis pentru Primăria Târgoviște atunci când nu termină la timp lucrările!
"Este un semnal pe care îl adresăm constructorilor care vor să vină să lucreze la Târgoviște: nu vom face niciun fel de rabat de la ceea ce înseamnă respectarea termenelor contractuale și calitatea lucrărilor. Iată că, SC Delta, deși a terminat lucrările pe PIDU , pentru că le-a terminat cu întârziere plătește peste 500 000 de euro penalități către administrația locală târgovișteană, bani care vor fi utilizați de asemenea pentru lucrări de reabilitare a infrastructurii. Începând cu 1 decembrie, constructorul de la centură va intra în penalități, 65 000 de lei pe zi, ceea ce înseamnă că, într-o perioadă relativ scurtă, vom avea o creanță îndeajuns de mare astfel încât să nu mai dăm drumul la ultimele situații de lucrări pe care le-au efectuat. Asta este situația! Mai lucrează și pe gratis pentru Primăria Târgoviște atunci când nu termină la timp lucrările! Avem, în momentul de față, în jur de 25 de licitații publice de execuție pe ceea ce înseamnă lucrări de construcții. Cine vrea să facă treabă și să se implice 100% să vină, cine nu, mai bine stă acasă! Nu se poate să-ți bați joc de un oraș întreg fără să suporți consecințele!" , a mai spus Stan.